despre arta

Am senzatia ca o sa dezbat aici mai multe subiecte din categoria arta aici din moment ce e domeniul meu de activitate.Astfel...arta:munca sau talent,e prima tema pe care as dori sa o abordez din moment ce sunt atatea si atatea pareri in contradictoriu printre cunostintele mele din atelier.Chiar zilele trecute vorbeam despre asta cu profesorul nostru.Problema care se pune aici e una de perceptie...a ta proprie..si a celor din jur despre tine.De exemplu sunt multi care s enasc talentati,poti sa le spui genii...si orice fac ei e incredibil si extraordinar,pe cand altii mai putin daruiti in sensul asta muncesc toata viata ca sa fie recunoscuti eventual dupa moarte.Pare crud si ma face sa ma intreb de ce destinul alege sa faca selectii de genul asta.Se zice ca in arta talentul e 1/% si restul e transpiratie si munca.Eu pot sa spun ca am gasit calea e mijloc:am perioade in care lucrez mult si evoluez si perioade in care imi las talentul sa faca experimente pentru mine{desi nu sunt printre cele mai fericite intotdeauna}.Am cunoscut si "artisti"care ajungeau la un moment dat sa se bazeze doar pe talent si ajungeau sa fie blazati ,manieristi.Cred ca in arta ca si in orice alt domeniu nu iese nimic fara un pic de munca.
A doua problema pe care mi-o pun frecvent este modul in care arta se "invata"{ma intreb daca e corect sa spun asta}.De cand am ales drumul asta bolovanos spre arta,am avut multi profesori.Fiecare din ei avea cate o reteta de lucru,pe care era bucuros sa ti-o impuna ,considerand ca daca lui i s-a potrivit,merge pentru oricine.Ei bine nu e asa.Nu spun ca e rau sa fii coordonat,insa fiecare trebuie sa-si gaseasca drumul catre propriul stil, sa-si gaseasca propria "reteta".Ma gandesc uneori ca multi copii mici au o energie in modul de lucru,naiv,insa proaspat si liber,fara restrictii ,au un curaj in a aplica culorile incat ma face sa am intreb daca nu ar fi mai bine sa nu existe deloc scoli de arta.Multi ajung iar la stadiul copilariei doar dupa ani grei de studii,si nici atunci nu cred ca pot ajunge la esenta a ceea ce faceau atunci.
Despre arta...sunt o mie si una de intrebari si dileme...sper sa am timp si energie sa pot analiza o parte din ele.

sa spargem gheata

Pentru inceput...nu am mai scris niciodata un blog,asa ca imi las originalitatea sa puna stapanire.Sunt un mamifer biped,cu pretentia de cultura,foarte recalcitrant de felul sau;imi place sa ma refer la mine la persoana a 3-a uneori...ma scuteste de implicare si responsabilitati ulterioare...traiesc,sau cel putin asta incerc sa fac...nu am timp sa ma plictisesc...sunt prea multi prosti in jurul meu{nu-i asa ca suna urat?}si fiecare zi seamana cu un level nou la un joc de tetris.
Mi-am propus sa impartasesc din experienta si gandurile mele in fiecare zi cate putin,poate unii din voi se identifica in ele sau le regasesc in propria lor viata.
Lucrurile pe care le vad in fiecare zi capata o importanta imensa pentru subconstientul meu a.k.a producatorul principal de cosmaruri s.r.l ,si cum nu pot sa le tin doar pentru mine i shall share them with you :D
De exemplu azi am ramas fascinata de o fiinta din alta lume,un soi de zana,care nu tine cont de conditiile climaterice care s-au evidentiat zilele astea din plin sub forma troienelor,stratului gros de gheata si a restului mizerabil amestecat cu noroi a ceea ce a fost zapada...parea sa nu tina cont nici de frigul necrutator de afara...o eroina peste stihii...Statea singuratica in geaca ei subtire si cat mai scurta...in cizmele ei albe cu tocuri de 10 cm...printre noroaie,agatata si sprijinita duios de un stalp{pardon ,tip}.Cand s-a hotarat sa plece in sfarsit spre metrou a infruntat vitejeste troienele in care se scufundau tocurile ei de 10 cm,injurand vremea,moda si statul...sau cel putin asta tind sa cred ca a facut...a rezistat eroic si a ajuns cu bine la metrou.Oameni atat de curajosi sunt foarte rari si merita toata admiratia noastra pentru ca ei sunt cei care au curajul sa SPARGA GHEATA {ati ghicit cu ce} .