Am senzatia ca o sa dezbat aici mai multe subiecte din categoria arta aici din moment ce e domeniul meu de activitate.Astfel...arta:munca sau talent,e prima tema pe care as dori sa o abordez din moment ce sunt atatea si atatea pareri in contradictoriu printre cunostintele mele din atelier.Chiar zilele trecute vorbeam despre asta cu profesorul nostru.Problema care se pune aici e una de perceptie...a ta proprie..si a celor din jur despre tine.De exemplu sunt multi care s enasc talentati,poti sa le spui genii...si orice fac ei e incredibil si extraordinar,pe cand altii mai putin daruiti in sensul asta muncesc toata viata ca sa fie recunoscuti eventual dupa moarte.Pare crud si ma face sa ma intreb de ce destinul alege sa faca selectii de genul asta.Se zice ca in arta talentul e 1/% si restul e transpiratie si munca.Eu pot sa spun ca am gasit calea e mijloc:am perioade in care lucrez mult si evoluez si perioade in care imi las talentul sa faca experimente pentru mine{desi nu sunt printre cele mai fericite intotdeauna}.Am cunoscut si "artisti"care ajungeau la un moment dat sa se bazeze doar pe talent si ajungeau sa fie blazati ,manieristi.Cred ca in arta ca si in orice alt domeniu nu iese nimic fara un pic de munca.
A doua problema pe care mi-o pun frecvent este modul in care arta se "invata"{ma intreb daca e corect sa spun asta}.De cand am ales drumul asta bolovanos spre arta,am avut multi profesori.Fiecare din ei avea cate o reteta de lucru,pe care era bucuros sa ti-o impuna ,considerand ca daca lui i s-a potrivit,merge pentru oricine.Ei bine nu e asa.Nu spun ca e rau sa fii coordonat,insa fiecare trebuie sa-si gaseasca drumul catre propriul stil, sa-si gaseasca propria "reteta".Ma gandesc uneori ca multi copii mici au o energie in modul de lucru,naiv,insa proaspat si liber,fara restrictii ,au un curaj in a aplica culorile incat ma face sa am intreb daca nu ar fi mai bine sa nu existe deloc scoli de arta.Multi ajung iar la stadiul copilariei doar dupa ani grei de studii,si nici atunci nu cred ca pot ajunge la esenta a ceea ce faceau atunci.
Despre arta...sunt o mie si una de intrebari si dileme...sper sa am timp si energie sa pot analiza o parte din ele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
"muncesc toata viata ca sa fie recunoscuti eventual dupa moarte."...Majoritate artistilor sunt cu muuult mai apreciati dupa moarte decat in timpul vietii...din pacate oamenii vad adevarata valoare a celor din jurul lor...decat din mom. in care ii pierd...asa sunt oamenii...
Este foarte adevarat...fara munca,nu exista arta...Arta inseamna dupa parerea mea...a muncii cu pasiune din placere pentru realizarea frumosului.Deci arta,nu este ceva produs doar de catre un om cu adevarat talentat...Orce om ce iubeste frumosu,poate creea arta..prin mai multa sau mai putina munca...
Si zis pe langa cele mai de sus...dragut subiect:)
*de mai sus:|(scuza greseala)
Asta e chiar un subiect de tratat. Adica De TRATAT.
Ce as avea eu de zis?
E clar ca munca fara talent nu va da niciodata nastere la arta. In schimb talentul fara munca da. Sclipirile unui artist talentat pot arunca in aer zeci de ani de munca ai unei armate intregi de artisti muncitori.
Insa asa cum zici si tu, trebuie sa existe un echilibru undeva. Talentul, fara slefuirea,cizelarea data de munca ramane de prea multe ori o forma bruta, grosolana, primitiva , primara lipsita de farmecul si rafinamentul pe care munca il aduce ca un plus de valoare evident. Insa daca ar fi sa vorbim in procente categoric nu as inclina catre acest 99% munca si 1% talent ci as merge spre un procent mai egal sa zicem 60 % talent si 40 % munca pentru un artist veritabil capabil sa lase ceva pe care sa-l recunoasca timpul in urma sa.
Cat despre invatarea artei (e clar ca trebuie sa ai cunostinte vaste in toate directiile atunci cand iti propui sa creezi ceva: ma refer mai ales la pictura, la arta grafica in general si mai putin sa zicem la proza, teatru , chiar cinema, unde subiectele si stilurile sunt mult mai la indemana si relativ mai putine si mai clare) eu as zice ca trebuie sa-ti inscrii propriul talent pe culoarul care se potriveste cel mai bine structurii tale interioare, inclinatiilor tale intrinseci, fiintei tale. Ii asculti pe cei din jur, ii urmaresti, analizezi , dar iti urmezi calea. Stiu ca suna a sablon ieftin dar eu cred ca e de preferat sa creezi ceva autentic (chiar daca nu sclipitor ca stil si poate chiar ca valoare), din surse interne inepuizabile (dar nu infinite) decat un kitsch savant provenit dintr-un amalgam de stiluri, idei, concepte academice create de critici care nu au creat de fapt niciodata nimic, stiluri in esenta false, straine fiintei tale, deprinse prin invatare, repetate constient(chiar daca nu identic) pentru ca ele nu te reprezinta pentru ca iti negi astfel apriori conditia de artist adevarat, iti anulezi autenticitatea, esenta, puterea creatoare.
Trimiteți un comentariu